Archive

Posts Tagged ‘Londra’

London Mapping Festival 2011 – 2012

The London Mapping Festival (LMF) 2011 – 2012 este o iniţiativă nouă care va fi lansată pe 6 iunie 2011, în centrul Londrei pentru a promova o gamă unică de cartografiere, tehnologii inovatoare şi aplicaţii care există pe piață. Printr-o gamă largă de activităţi LMF se adresează unui public larg interesat de cartografiere şi discipline conexe, inclusiv de topografie, teledetecţie, Geographic Information Systems (GIS) şi GPS.

LMF îşi propune să realizeze acest lucru prin implicarea completă a comunităţii de cartografiere, inclusiv organizaţiile și societățile comerciale, cadrele universitare şi organismele din industrie. Activităţile sunt organizate de către inițiatorii LMF care combină evenimentele existente cu altele noi, special organizate. Exemple de activităţi care vor fi incluse în program  fac referire la ateliere de lucru pentru şcoli, lecturile publice, conferinţele profesionale şi activităţile de participare în masă şi este deschisă tuturor.

Deci, dacă aveţi un interes profesional, academic sau personal în cartografiere, veţi găsi în această activitate un eveniment sau o activitate care să vi se potrivească. Calendarul festivalului iniţială va fi anunţat la 1 aprilie 2011, iar evenimentul va avea startul pentru prima oară la 6 iunie 2011, ora 18 (ora Angliei).

Fiona Cocks, LMF’s Lead Coordinator, spunea: “We are incredibly excited about the launch of the London Mapping Festival 2011 – 2012. It aims to demonstrate the vast extent to which mapping underpins our daily lives and encourages people of all backgrounds to find out more about mapping, engage with industry professionals, explore latest technologies and develop new skills”.

Programul general este supravegheat de un grup care reprezintă un spectru larg în cartografiere și alte sectoare conexe întâlnite pe piaţă.

UKMap a creat o bază de date cadastrală incredibilă pentru Londra

UKMap (pdf) este o bază de date modernă, extrem de detaliată şi o bogată sursă de cartografiere, creată independent de Ordnance Survey. UKMap este disponibilă în prezent pentru Londra şi oferă utilizatorilor o gamă flexibilă de straturi (layers) integrate într-o singură sursă de informaţii geografice.

Având scara de bază 1:1000 pentru cartografierea topografică, UKMap localizează cu precizie clădirile, garaje, limitele de proprietate, drumuri, copaci şi o multitudine de alte caracteristici.Baza este alcătuită dintr-o suită de produse topografice, formate din opt hărți-straturi (layers) şi o multitudine de produse tematice, plus un strat ce cuprinde adnotări la scara 1:5.000 pentru utilizarea web.

UKMap este o bază  de hărți exacte, care pot fi utilizate de către profesionişti pentru a localiza şi măsura și determina cu ajutorul planurilor toate proprietățile, terenurile virane, terenurile de dezvoltare şi alte tipuri de terenuri. Astfel a fost construită o bază de date detaliată cu adrese  şi punctele de interes. UKMap este o sursă unică de informaţii valoroase pentru toţi profesioniştii din domeniul topografic  şi posesorii de proprietăţii. Această bază de date este foarte bună pentru:

  • transport
  • vânzări sau curierat, pentru prezentare detaliată a locațiilor
  • urbanism
  • materializarea zonelor rezidențiale

Cartografierea exactă oferă o bază solidă de date, care este pusă la dispoziția serviciilor pentru situațiile de urgență. Prin urmare, bogata bază de informaţie realizată în UKMap, dispune de informații foarte folositoare, cum ar fi numele de străzi, numerele zonelor comerciale şi clădirilor de guvern şi adresele zonelor rezidenţiale.

Produsele topografice:

  • scara de bază 1:1000 pentru hărțile topografice
  • scara 1:1000 caracteristicile topografice (de exemplu, copaci, powerlines)
  • puncte
  • adrese
  • înălţimi
  • puncte de interes
  • Ortho
  • Terrain (5m DTM)

Beneficii:

  • se poate obține foarte ușor licenţa de utilizare
  • drepturile de reţinere şi distribuire a datele derivate duce la reducerea costurilor de investiţii
  • economii de costuri pentru straturile datelor pe care le-ați plătii în mod normal suplimentar(de exemplu, adrese, BLPUs, imagini satelitare, utilizarea terenurilor, etc)
  • dispune de formate standard,ne implicând alte costuri suplimentare pentru software

Noua tehnologie Nokia – Ovi Maps 3.06

Te-ai pierdut? Cauţi cel mai scurt drum până la gară pentru a prinde trenul? Eşti în căutarea unei parcări într-un oraş necunoscut? Ovi Maps este perfect pentru această treabă, iar noua versiune 3.06 face descărcarea hărţilor mult mai uşoară. Încearcă-l şi convinge-te singur!

Ovi Maps vine pre-încărcat pe majoritatea telefoanelor Nokia şi oferă gratuit obţiunea de navigare. Ovi Maps 3.06 este disponibil prin funcţia de actualizare pe Ovi Suite sau Nokia Beta Labs însă nu mai dispune de acelaşi soft, având noi trucuri în mânecă. Înainte lui  Ovi Maps 3.06 aveai nevoie de un cablu de date şi un computer pentru a descărca hărţile stradale pe telefon. Acum, puteţi descărca toate datele hartă direct pe dispozitivul dumneavoastră economisind timp. Baza de date a hărților este mult mai mare aşa că vă recomandăm să efectuaţi aceste descărcări printr-o reţea Wi-Fi dacă telefonul dispune de această facilitate.

Drumurile şi liniile de tranzit sunt acum incluse în datele hărţilor, ceea ce înseamnă că se pot vedea liniile de tren, metrou sau tramvai care rulează în peste 80 de oraşe din întreaga lume. Nu numai că primiți aceste informații direct pe telefon, ci vă este prezentat fiecare tren în parte şi pe ce linie este plasat. De asemenea postate toate staţiile de tren din apropiere, care se intersectează cu liniile de tranzit. Deschideţi harta, faceţi click pe pictograma din bara de  instrumente şi selectaţi liniile de tranzit care vă intresează.

 

 

Vizitaţi un restaurant interesant, sau orice altceva? Doriţi sa le spui prietenilor despre el? Deschide-ţi Ovi Maps, selectaţi butonul Check şi puteţi posta pe o reţea de socializare, cu un link către hartă astfel încât prietenii să poată vedea unde te afli. Cu această opțiune poţi posta pe Facebook, Twitter, Friendster, LiveJournal, Hyves, studivz, Kaixin001 sau RenRen.  Dacă preferaţi să împărtăşiţi cu un prieten un loc care l-aţi descoperit, fără a anunţa public toţi prietenii de pe Facebook, Ovi Maps va permite această facilitate. Trimite locul ales prin Share, iar apoi selectați metoda de trimitere, prin SMS sau e-mail. Foarte simplu!

 

 

Vă întâlniți din întâmplare pe strada cu un vechi prieten care nu l-aţi văzut de câţiva ani! Vă daţi seama că nu aveţi nimic planificat pentru urmatoarele cateva ore, aşa că alegeţi să vă petreceţi ceva timp împreună la un ceai. Unde vă duceţi? Cum ajungeţi acolo? Ovi Maps vă căută o ceanicărie în zonă, iar apoi  puteţi să afişaţi detaliile cu rating-urile oamenilor, astfel încât să ştiţi dacă e bună sau nu alegerea. Selectaţi cele mai bune sau mai apropiate localuri, direct din Ovi Maps şi veţi fii ghidat direct acolo.

Harta metrourilor din Londra

25/01/2011 Leave a comment

Una din cele mai importante hărţi live care foloseşte mashup-ul de la Google Maps este harta metrourilor din Londra. Această hartă ne permite să vizualizăm atât metrourile (cele cu pin-ul galben) aproximativ în timp real, cât şi staţiile de oprire ale acestuia.

Click here!

În momentul în care doreşti să afli mai multe informaţii despre un anumit metrou sau staţie, click pur şi simplu pe pinul galben sau pe iconiţa staţiei. Se poate deschide şi o  noua fereastră cum un zoom mai mare astfel încât să poţi observa mai în detaliu regiunea respectivă.

Există şi o versiune pentru reţeaua de cale ferată aici,  şi un sistem de planificare a unei călătorii “by train” în funcţie de o serie de criterii stabilite de user, aici.